Sa te trezesti, la rasarit, pe plaja, in sacul de dormit. Tragi putin fermoarul cit sa ajunga soarele si la iubita inca adormita. Sa te aburci, apoi, la umbra Stufului, la cafea. Si la Ravelul de dimineata. […] Sau: sa zaci definitiv, cu privirea timpa, rapus mintal de tanaiala monotona a muzicilor pentru un singur neuron. La Vama Veche, monotona e doar frumusetea rasaritului. Tot restul inseamna trezire.


16 septembrie 2006 la 1:15pm
Cu adevarat poezie…