Iată-ma din nou
acasă
Din nou cu jucăriile
cotidiene de care M-am plictisit
O plictiseală absurdă
Asemeni noroiului inecăcios
Un non-clovn
al timpului murdar
Din care incerc să renasc
Din mana timpului
De oriunde mă duc
De oriunde mă caut
De oriunde exist.
Despre dragoste se poate scrie doar cind esti dezamagit. Cind trebuie sa-ti explici ceea ce s-a intimplat, sa vezi daca ai pasit prea repede sau prea timid. Marile poeme se scriu si izvorasc din dezamagire. De propria-ti persoana. Iubirea, ca feeling filozofic (de fapt mai mult ca notiune) ramine la nivel pur teoretic, platonic. Adica sec (exceptind iubirea de Dumnezeu). Cind iubesti, traiesti. N-ai timp sa scrii. E vorba de o pendulare intre subiectivism si obiectivism. O combinatie intre Neincredere si Speranta, ornata bine cu o garnitura de zimbete. De dragoste nu se poate scrie. Caci trebuie sa o traiesti. N-ai timp de fleacuri in momentul respectiv. Fara pragmatism, logica sau alte oprelisti. Poate acum sint un analfabet…
Sa te trezesti, la rasarit, pe plaja, in sacul de dormit. Tragi putin fermoarul cit sa ajunga soarele si la iubita inca adormita. Sa te aburci, apoi, la umbra Stufului, la cafea. Si la Ravelul de dimineata. […] Sau: sa zaci definitiv, cu privirea timpa, rapus mintal de tanaiala monotona a muzicilor pentru un singur neuron. La Vama Veche, monotona e doar frumusetea rasaritului. Tot restul inseamna trezire.